luni, 20 iulie 2009

bundincă de fasole verde

aveţi nevoie de
1kg fasole verde, galbenă...
4 roşii potrivite ca mărime
3 căţei de usturoi
250g kaiser
caşcaval ras
o ceapă mare
4 linguri de ulei
doo oo
pătrunjel, sare, piper....

fierbeţi fasolea cu sare, tăiaţi-o apoi mărunt
tăiaţi ceapa mărunt, roşiile cubuleţe,
jumătate din kaiser tot cubuleţe
amestecaţi totul într-o tavă
(eu folosesc o tavă de copt blat de tort)
puneţi şi uleiul, pătrunjelul, condimentele,
usturoiul tăiat mărunt apoi ouăle bătute.
aranjaţi amestecul în tavă
radeţi caşcaval peste (cît vă place)
apoi ornaţi cu restul de kaiser.
daţi la cuptor cam o oră la foc potrivit

POFTĂ BUNĂ!

8 comentarii:

  1. Fuuuui... cum poti sa manci asa ceva???

    RăspundețiȘtergere
  2. cite oo ziceai? ca de restu pare bun!

    RăspundețiȘtergere
  3. nu gatesc ci ischitesc...

    ei fata moşului...se făcea că am visat un coşmar...şi coşmarul spunea că dacă mănânc două porţii de ciorbă de burtă o să văd toate luminile de la capătul tunelului...şi-atunci ce mi-am zis eu...dacă tot se uită mulţime de guverne (Ciorbea o fo primul) s-o vază pă Luminiţa, măcar să mă uit io mai în adânc şi dacă dezleg misterul poate mă premiază şi stau şi io acasă cu coada pă spate fără să mai fac ceva util...
    (că cetitul şi scrisul nu este utile în vremile aistea)
    ei şi cum vă spuneam, visu-i vis şi pohta-i pohtă...(iar păcatul e mult mai mare când pui şi râvnă în păcătuire)...deci primul lucru de făcut...fuga la magazin (măcelărie pre numele lui de odinioară) şi nici una nici două drept în faţa vitrinei frigorifice cu burţile cele dolofane ale vacii fermecate mă proţăpesc...vine pretina mea vânzătoarea că doar mă ştie ca pe-un cal breaz (de unde şi vorba cu Mihai Viteazu călare pă Breazu) şi dintr-o ochire (mai pe muţeşte să nu se prinză lumea din magazin şi să se bulucească să ne strice nouă plăcerea) îi arăt trei bucăţi de burtă de cele frumoase (şi muche de cea groasă care crănţăne atunci când îţi înfigi măselele în ea şi de cea mai sprinteioară care se face fideluţă aşa cât să alunece cu gogârţul fără s-o bagi de seamă) şi cu oleacă de osânză de cea galbenă care dă o coloare de mamă-mamă (numa stele de cele gălbioare care plutesc aşa prin lingura ce nu mai dovedeşte drumul până la gură şi-napoi la farfurie)...deci burta o fo cam fro patru kile cu bătaie, ei da staţi că doar nu-i de-atât...
    mă uit io languros către pretină şi-i spui aşa şoptit ca o descântătură că musai trebe şi câteva geoale că făr de ele nu are zeama putere...ei, io mă alintam aşa ca vedetele pă covoru roşu că doar ştia ea ce mai trebe şi unde nu văd că horbocăie pe sub tejghele şi-mi scoate o frumuseţe de geoală şi trei genunghe de-alea ostenite şi zup cu ele pă cantar şi numa ce-o aud...apoi cu aiste două kile de oase nu ai timp să mori până nu termini toată zeama...să mă crezi...că nu te minţ...
    dădui banii, luai marfa şi mai ţanţoş decât cucoşul vecinului ce mă cucurigise de la şase dimineaţa am pornit spre casă...
    da, da astă lucrătură trebe descântată altfel nu iese vraja...aşa că tăvălesc eu burţile cele, printr-o zeamă de apă cu sare şi un praf de bicarbonat de sodiu (cică-i bun că o sclipeşte ca pă zăpadă aşa o înnălbeşte) şi cât să acomodează burta cu zeama mă acomodez şi io cu o zeamă de prună ca să capăt curaj...
    ei şi nu vă spui cât coraj am căpătat dar mărturisesc sincer că aveam motorul turat bine...fac loc pe masă şi întind prima burtă (olecuţă stoarsă ca să nu lase urme...) cu flecuşteţele cele flocoşite şi iau o mană de sare grunjoasă cam ca Făt Frumos şi încep a o bruftului şi a o smotocii de o simţeam io cum să lasă moale şi făr de vlagă...după ce-o omenesc să-i scot faţă o zvârlu în legheanul cu apă călâie şi trec la a doua...şi dăi şi luptă şi dăi frecuş de o vedeam cum scânceşte mai ceva muşchiul întărâtat la masaj...o arunc şi pe a doua în lighean şi încep a mă uita cu teamă la cea de-a treia...şi în sinea mea înjuram la padişahii şi sultanii istoriei care smotoceau grămezi iar eu la a treia eram deja cu limba de-un cot...dar pentru o bucurie merită să te chinui...şi am dovedit-o şi pe a treia şi am mulţămit Domnului că-mi dăduse minte să bag ceva combustibil ca să meargă motorul...
    dau eu câteva ape peste burţile cele nesătule să iasă sarea şi ultimele resturi şi le lăsai să alunece aşa pe-o rână drept în oala cea mare de cinşpe litri...presar aşa ca la o părere două linguriţe de sare, curăţ trei cepe şi le las să se răţoiască la burţile celea, mai pun şi o nemiluită bucată de morcov, un fleac de pastârnac şi aşa ca o felie de ţelină (făr de ţelină nici nu mă dau jos de pe scaun), pun apă rece cât să le petreacă pe toate de trei hai patru degete şi până la ochiul de aragaz nici că mă opresc...

    RăspundețiȘtergere
  4. partea 2iulea

    într-o altă oală mărişică şi ea las la scaldă toate bucăţile cele de os (geoala şi genunchile cele rablagite, le acopăr cu apă din belşug presar ceva sare şi ascund o juma de morcov printre ele cât să-şi lase dulceaţa) aprind al doilea foc şi arde-o Nae cum spune vorba...
    ei ce-a fost greu o trecut...că acum am timp şi de cafenea şi de cetit şi de alergat ca să fac poftă de mâncare pen-că trebe să las cele două oale să-şi facă damblaua şi să fiarbă aşa pă-ndelete ca la două ore cu bătaie iar dacă nu-i de-ajuns încă ceva bonus...da dacă voi credeţi că le las chiar aşa de capul lor vă amăgiţi, că dacă nu le-aş şti aş mai zice...da ca la juma de oră mă duc la ele şi le mai înţep aşa (diabolic, mefistofelic) să văz cam ce fel de zeamă lasă şi cum intră furca-n ele...
    burţile ca burţile că astea-s fierte şi pănă amu le-o fost dar oasele cu zgârciurile, cartilagiile şi măduva ceea grăsunică înfloresc precum lalele de ţi-e mai mare dragul să te uiţi la ele...
    ei da, că doar nu oţi vrea amu să vă povestesc cum lincăiam io sandeviciuri privind prin sticlele capacelor la zbaterea şi forfoteala din cele două oale că mi se face rău ca la operaţie pă cord deschis...
    Gata, am gătat.
    trec rânduri, rânduri muncitorii cu steagu-n vântu desfăcut...aşa era refrenul pe timpuri, da io mai prozaic scot cele trei burti şi toate oasele cele pe o tipsie la aerisit şi încep a descânta cele doua oale că le tot vânturam (voi să nu credeţi chiar tot ce minţesc io ca mai le şi înfloresc, de două ori le-am pitrocit şi atât) şi le strecuram (să nu vă spui cât so bucurat fetiţa mea ciobănoaica de Bucovina când o văzut mândreţe de legume asezonate cu oase...da de ele vă spui o ţâră mai încolo...de nu-i venea să creadă că o trec la dietă)
    da, deci am strecurat zemurile ca să dau la o parte orice fir de legumă sau zarzavat plus ţincuşe de oase scăpate de la spălat şi cu minunăţia ceea de zeamă gata ticluită cu juma de kil de smântână de cea neaoşă şi vărsată (nu din cea de la găletuşă că face numele şi renumele de râs) o las să se răsufle şi trec la spintecat (vorba de horror vine, că totul era fleşcăit de spaimă)
    da, iau cuţitul meu cel năzdrăvan, fundul din lemn de tei (aiurea aste-s detalii de speriat necunoscătorii), tai cele trei burţi în fâşii de 8-10 cm lăţime şi fac o stivă precum sacii cu nisip de la cotele apelor...apoi cu răbdare şi îndemânare încep a descânta fâşiuţe ca la un deget lăţime şi tai şi tai şi tai...da nu mă uit pentru că mă ia cu leaşin...şi tai şi tai, şi tai până văd cu stupoare că nu mai am ce tăia...ei dar dacă voi credeţi că am terminat vă-nşelaţi... trece vreme, termin burta, beau o ţuică trec la oase...(musai să fie puţin căldicele) le dau cu capul de fundul meu de lemn ca să iasă toată măduvioara (mânce-o-ar tata pă ea) apoi retez toate cartilagiile care aşa înflorite şi înmuiate păreau bucăţele de...mmmm...n-am termene de comparaţie că-s ocupat şi nu-i frumos să vorbeşti cu degetele pline...

    RăspundețiȘtergere
  5. partea a 3iulea si de sfarsit...

    deci : fâşiile de burtă pluteau lasciv prin zeama cea alburiu-gălbuie, florile răului - adecă cele cartilagii şi măduvioare se bălaceau între două ape şi smântâna nu ştia ce să facă, să se dea pe faţă sau să rămâie şi ea toropită...da nici io nu-mi bat prea mult capul...pun oala pe foc la un ultim clocot...răzui fuga-fuguţa două căpăţâni de usturoi de cele umflăţele (să fie, că mai uşor îi să-l arunci decât să tânjeşti la încă o lingură licoroasă...) le trec cu de-a sila prin zdrobitor şi ca să fie tacâmul complet le frec aşa în durere cu un praf de sare şi o lingură (hai trei că nu ia foc) de oloi şi-i înfig la mijloc o frunză nevinovată de petrunjel pentru color...
    masa-i gătită şi-aşteaptă : smântâna fudulă, ciuşca verde şi crudă ca o dimineaţă de cea însorită, oţetul din cel de vin şi fără adaosuri ca să nu strice minune de color sau de gust şi musai, da musai, ciocănelul şi litruţa...
    pâinea săraca scotea aburi de nerăbdare (se vedea băgată în seamă, gata cu dieta) ei şi am încălecat pe-o şa...şi-am început a mânca...
    Doamne, mare minune lăsată pă lume zeama bună, altoită cu toate cele si firitisită cu o gură de ţuică (băgată la înaintare ca să spele toate revoltele...)...
    Poftă bună... că mie mi-i de-ajuns...

    RăspundețiȘtergere
  6. of...am de citit mult şi frumos...scuze pentru întîrziere..sînt o puturoasă.

    RăspundețiȘtergere